Andrea Compagno nu s-a despărțit în cele mai bune condiții de FCSB, fiind practic mai mult forțat de Gigi Becali să plece de la echipă, italianul acuzând ulterior modul urât cum s-au comportat cu el patronul și managerul Mihai Stoica.
La mai bine de jumătate de an după ce a plecat în China la Tianjin Jinmen Tiger, acolo unde rupe porțile, iar cota i-a explodat, atacantul și-a schimbat radical discursul și a vorbit în termeni elogioși la adresa lui Gigi Becali.
Vârful italian Andrea Compagno (28 de ani) a fost împins să plece de FCSB în luna februarie a acestui an, chiar dacă fusese golgheterul echipei. Gigi Becali nu l-a avut niciodată la inimă și a făcut tot ce a putut ca să scape de el și l-a vândut pe doar 120.000 de euro în China, la Tianjin Jinmen Tiger.
Imediat după ce a plecat, italianul a început să-l acuze pe Gigi Becali, dar și pe managerul general Meme Stoica, de modul deloc profesionist în care s-au comportat cu el. În ciuda faptului că a fost extrem de deranjat de acest lucru, Compagno și-a schimbat discursul la câteva luni distanță și îi mulțumește patronului de la FCSB pentru oportunitatea de a semna cu gruparea roș-albastră, un pas pe care italianul îl consideră unul imens în cariera sa.
„Toată lumea îl știe pe Gigi Becali. A făcut foarte bine pentru acest club, a făcut foarte multe achiziții. Cine ajunge la FCSB știe ce condiții sunt aici, ce suporteri sunt.
Am văzut foarte multe știri că am zis de patron doar că mă schimba la pauză, că eram supărat pe asta. Când am plecat, am vorbit frumos. Asta a fost, nu am nimic cu Gigi, i-am mulțumit că mi-a dat oportunitatea să fac un pas mare în cariera mea”, a declarat Andrea Compagno la DigiSport.
După ce a plecat de la FCSB, Andrea Compagno a adunat în 25 de meciuri pentru Tianjin Tiger și a marcat nu mai puțin de 19 goluri. Reușitele italianului vin în ciuda lui Gigi Becali, care niciodată nu a fost mulțumit de randamentul acestuia din fața porții.
Pe de altă parte, italianul dezvăluie că s-a acomodat excelent în China, în ciuda faptului că l-a înceout i-a fost teribil de greu. „M-am stabilit bine aici în China, era totul ciudat la început, dar am reușit să mă acomodez, avem încă patru meciuri. Mereu e greu să faci comparație. Aici este un număr mare de străini, care trebuie să joci cu numărul mare de chinezi. Pentru mine e greu să faci comparația. Totul vine de la intensitate, chiar dacă antrenamentele sunt mai lungi, nu este aceeași intensitate ca în Europa”, a mai spus Andrea Compagno pentru sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER